România ocupă în acest moment poziția a doua în Grupa I de calificare la turneul final din Germania, care va avea loc în 2024. Israelul este principalul adversar al ”tricolorilor”, fiind la doar un punct în spatele lor. Echipa națională a României va juca următoarele două partide, din etapele șapte și opt, contra Andorrei și Belarusului.
Răzvan Marin este foarte încrezător în privința celor două meciuri și evidențiază punctele forte ale lotului condus de Edward Iordănescu: ”Ne pregătim pentru două meciuri decisive, pe care trebuie să le câștigăm, dar dacă jucăm cu seriozitate, ne vom califica. Avem un singur scop în minte și suntem pe drumul cel bun. Nu este greu să fii liderul vestiarului. Ne cunoaștem mulți de la U21. Cel mai mare avantaj este coeziunea de grup. Mai avem de lucrat, dar sunt sigur că vom fi la EURO”
Mijlocașul de 27 de ani este optimist în privința calificării și a dezvăluit cele trei persoane pe care le va contacta dacă România va obține biletul pentru Europeanul din 2024: ”Primele trei persoane pe care le sun după ce ne calificăm sunt fetița mea, iubita mea și părinții mei.”.
Jucătorul lui Empoli se apropie de o bornă importantă în cariera sa, selecția cu numărul 50 și spune că drumul până aici a fost unul dificil: ”A fost un parcurs greu până acum, am avut momente bune și rele, dar am muncit mult și am învățat din greșeli. Sunt mândru să port tricoul național și să reprezint țara mea.”
Sursa: sport.ro
